luni, 28 februarie 2011

CĂRTURARI DIN ZONA CHIOJDURILOR

Mihaela Spînache

Doctorand, anul III, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere

profesor îndrumator Silviu Angelescu

Întrucât tema de cercetare pentru lucrarea de doctorat este Monografia culturală a unei zone. Studiu de caz : Starchiojd, Chiojdu Mic, Chiojdeanca, am considerat oportun să scriu aici despre câţiva oameni de cultură care îşi au rădăcinile în satele menţionate si m-am străduit să descifrez care este secretul reuşitei acestor personalităţi. Mai întâi însă voi încerca să prezint zona aceasta, aşa cum este ea surprinsă în scierile unor cărturari sau din propria perspectivă.

DESCRIEREA SATELOR

Starchiojdul, Chiojdu Mic si Chiojdeanca sunt trei sate înrudite prin legendă şi, dupa opiniile unor istorici, prin conexiunile sociale. Conform legendei, doi bătrâni s-a stabilit în zona aceasta împădurită şi traversată de câteva râuleţe şi şi-au întemeiat o gospodărie. Ei au avut trei copii, doi băieţi, Chiojdu Mare şi Chiojdu Mic, respectiv o fată, pe nume Ana. Aceştia au întemeiat la rândul lor trei localităţi : Starchiojdul (în jud. Prahova, la limita nordică), Valea Anei, care acum aparţine administrativ de com. Starchiojd si Chiojdul Mic (situat “peste muche”, în jud Buzau). După un timp, Ana a trecut peste dealuri şi a deschis un han, care s-a zis “La Chiojdeanca”, acesta rămânând numele respectivei localităţi (tot din jud. Prahova).

Dupa istoricul C.C. Giurescu, originar din Chiojdu de Buzău, se pare că “În prima jumătate a secolului al XIII-lea a existat un curent de trecere din Transilvania în Ţara Românească”, datorat cavalerilor teutoni care se stabiliseră în Ţara Bârsei (1211-1225), în mijlocul populaţiei valahe, dar care au fost asimilaţi.[1]Tot el scrie în Amintirile sale : “Tradiţia arată că satul a fost întemeiat de Ardeleni din regiunea izvoarelor Buzăului. Aşezarea cea mai străveche pare să fi fost Star Chiojd; în 1418 Mihail Voievod, fiul lui Mircea cel Bătrân, întăreşte moşnenilor din Star Chiojd dreptul de proprietate asupra moşiei lor”. [2]

El explică provenienţa cuvântului astfel :„când vii spre sat, fie din Valea Buzăului de la Cislău, suind spre Bâsca, fie dinspre Chiojdu Mare, coborând peste prelungirea sau şaua Brădetului, privirea îţi este atrasă imediat de două stânci uriaşe: Piatra Lerei de culoare cărămizie şi Pietriceaua de culoare alb-albăstruie; ele explică numele satului care vine, după cât se pare, de la numele secuiesc Kovejd ce înseamnă pietros”. [3] Cel dintâi document despre Chiojdu Mic este datat 1548.

Casa familiei Giurescu se află la Muzeul podgoriei şi al livezii din Goleşti, Argeş iar la Muzeul Satului din Bucureşti există o copie fidelă a uneia din cele mai vechi locuinţe din Chiojdu Mic.

O altă sursă privitoare la aceste vechi vetre de moşneni („ţărani liberi, care stăpâneasc pământul în devălmăşie”, vezi DEX) o constituie scierile profesorului Stelian Florescu Pântece, născut în Starchiojd.

În introducere la cartea sa Permanenţe chiojdene, Stelian Pântece îl citează pe Iorga: “ Starchiojdul este o confederaţie populară sătească de tipul Vrancei, Câmpulungului muntean şi moldovean”; “îl numea Stari Kiojd”; „ Chiojdurile sunt adăposturi de viaţă arhaică, prin clădirea caselor şi bisericilor de lemn, prin port, prin datine, prin limbă”.[4]

Satul Starchiojd apare menţionat documentar la 1418. La 21 iulie 1968, s-au sărbatorit 550 de ani de atestare documentară. Au fost prezenţi la ceremoniile organizate în sat cu acest prilej: acad. Constantin C. Giurescu, prof. Constantin Râpeanu (fiu al satului), Nicolae I. Simache, profesor emerit şi Mihail Vulpescu. Giurăscu afirma atunci că este prima recunoaştere din ţară a vechimii documentare a unei comune.[5] Tot atunci casa ce a apartinut lui Dumitru Pantazi Cheşca, „Datând de peste 150 de ani şi stăpânită mai târziu de Sofia I. Cheşca, soţia fiului lui D. P. Cheşca, a fost transformată în muzeu etnografic, organizat prin grija profesorului Constantin Râpeanu şi a eminentului profesor Nicolae Simache, director al Muzeului de Istorie al Jud .Prahova.”[6]

O altă lucrare foarte bine documentata, scrisă cu obiectivitate si responsabilitate morală este a lui Paul Popescu, Cartea satelor chiojdene; aceasta cuprinde o bibliografie amplă (peste 100 de titluri) referitoare la satele chiojdene, prezintă si alte puncte de vedere privind toponimia locului[7], iar în capitolul VI, cu titlul Pagini chiojdene. Mică antologie literară, autorul monografiei a adunat câteva scrieri literare apartinând unor fii ai satului sau altor autori. Tot din această lucrare am reţinut şi faptul că la 1 decembrie 2005 a avut loc ceremonia de atribuire a numelui marelui istoric C. Giureascu, şcolii din Chiojdu .

Până în momentul de faţă singurele lucrări despre Chiojdeanca la care am avut acces sunt Monografia din 1921, scrisa de Andei Radulescu, şi Dicţionarele realizate de Mihai Apostol si Ion Dedu,[8] de aceea datele sunt mai sumare în această privinţă.

Chiojdeanca este localizată la câţiva km de drumul Ploieşte-Văleni, aparţinând într-un timp comunei Apostolache, iar ca zonă etnografică este zona Cricovului. Prima atesare documentară este, conform autorului unuia din dictionare, anul 1635[9], în timp ce în celălalt este menţionat anul 1607![10] De asemenea, se face referire la vestigiile unei aşezări dacice, descoperite în centrul satului.[11] Tot acolo este redată legenda satelor, asemănătoare variantelor din Starchiojd.[12]

Într-o monografie tiparită în 1903 (în revista Arhiva din Iaşi), se preciza că locuitorii “majoritatea sunt moşneni, restul clăcaşi împropietăriţi dupa legea rurală”.[13] În afară de ocupaţiile tradiţionale din Chiojdu Mic şi Starchiojd (oierit, cultivarea pomilor, în special pruni, prelucrarea lemnului etc.), locuitorii din Chiojdeanca mai exploatau câteva puţuri de păcur.[14]

Autorul citează o monografie a lui Andrei Radulescu din 1940!

În ceea ce priveşte geografia locurilor, cel mai bine este descrisă aceasta de Blaga prin termenul din doinele romanesti, caracteristic pentru specificul nostru stilistic, anume plaiul : “un plan înalt, deschis, pe coamă verde de munte, scurs molcom în vale” sau “orizontul înalt, ritmic şi indefinit, alcătuit din deal si vale”.[15]

Din imaginile personale pe care le-am adunat în suflet în cei 10 ani pe care i-am petrecut în Starchiojd, iată câteva : având un loc pe Şerbăneasa, unul din punctele cele mai înalte din sat, am petrecut acolo momente de încantare(în defavoarea muncii!): privind împrejur se văd ca-n palmă toate satele din apropiere : Bătrânii, Chiojdu, Valea Anei, Valea Screzii şi câteva case din Valea Plopului. Deseori, la şcoală fiind, primavara mai ales, am predat cu ochii pe geam, la dealul îmbracat ca o mireasă de florile albe ale prunilor. Pe aste văi, ferite de negreala poluării marilor oraşe, zăpada este imaculată iarna, iar toamna te încanta pastelul pomilor de tot felul care se pregatesc să-şi lepede frunza. Mirosul de pământ reavan, primavara, cel de fân proaspăt cosit, vara şi cel de magiun de prune, toamna, îti raman, vrei nu vrei pentru totdeauna în nări. Aici oamenii sunt mai aproape de divinitate şi devin mai sensibili la splendorile creaţiei, ca dovadă iată ce-mi mărturisea o femeie simplă: dupa câtiva ani petrecuţi la Ploieşti, s-a întors la ea în sat, lipsindu-se de confortul oraşului, căci „soarele răsare mai frumos pe Brădet”.

Să mergem mai departe cu subiectul propriu-zis al acestei lucrări. Am lămurit sintagma utilizata în titlu, adica zona Chiojdurilor, să ne oprim acum la primul termen. Cărturar (sinonim cu învăţat sau erudit) este cf. DEX-ului, “cel care ştie carte multă”, „care posedă cunoştinţe temeinice şi vaste obtinute în urma unor studii îndelungate”. Aşa cum vom vedea în continuare, cele câteva persoane alese de mine se potrivesc de minune termenilor definiţiei, chiar dacă va fi vorba, în unele cazuri, doar de simplii învăţători, care în urma studiilor oficiale au continuat toată viaţa lor să se cultive, încercând să lumineze şi pe cei din jurul lor.

Pentru comuna buzoiană Chiojdu Mic am în vedere, în primul rând, familia Giurescu şi alţi doi intelectuali mai puţin cunoscuţi, însă foarte apreciaţi în plan local, profesorul de istorie Ion Bocioacă şi scriitorul Florentin Popescu. Din Chiojdeanca sunt originari academicienii Andrei Rădulescu şi Eugen Simion. Pentru Starchiojd m-am oprit asupra câtorva figuri de învăţători sau profesori : Costache P. Creţu, Constantin Râpeanu, Stelian Florescu- Pântece, dar şi asupra unui tânăr poet trecut prea devreme în nefiinţă, Paul Fofircă.

1. Cărturari din Chiojdu Mic

Constantin Giurescu

(Biografie alcatuită pe baza Tabelului cronologic scris de Dinu C. Giurescu şi a Notelor biografice referitoare la Constantin Giurescu, scrise de C.C. Giurescu din Volumul omagial menţionat la sfârşitul lucrării)

Născut la data de 8/20 august 1875, în Chiojdu Mic, judeţul Buzău, Constantin este fiul lui Costache D. Giurescu şi al Leancăi G., născută Drăgoescu, fiică de moşneni din Sibicu, Buzău. Costache D. Giurescu avea 30 de ani la naşterea fiului său Constantin şi era „unul din moşnenii fruntaşi ai acestui străvechi sat”.[16]

Primul strămoş, Ioniţă Giurescu care transcria pe la 1799 o Alixăndrie, era logofăt din zărăfia jud. Prahova (mss. rom nr. 270 Academia română, f 136, Ion Bianu Catalogul manuscriselor româneşti).

Documentele mai menţionează pe Calinic Călugărul, tăiat de turci în 1821, pe Grigore logofăt, tatăl lui Dumitrache G. având fii pe Costache, Gheorghe, Dumitru, Victor, Uţa.

A învăţat primele 6 clase în sat având învăţător pe Nicolae Popescu, apoi între anii 1887-1894 a urmat cusurile Liceului Petru şi Pavel din Ploieşti, în urma cărora a susţinut bacalaureatul în litere şi ştiinţe. Până în 1898, a fost student la Facultatea de litere şi istorie, avându-i ca profesori pe Haşdeu, Iorga, D. Onciul, Gr. Tocilescu. Licenţa şi-a dat-o în istorie, susţinând lucrarea cu tema „Relaţiile Ţărilor Române cu Ungaria”.

Este numit de ministrul de atunci, Spiru Haret, profesor la liceul din Focşani. Acolo s-a căsătorit cu Elena Antonescu. În 1901, pe 13/26 octombrie li se naşte primul fiu, Constantin. În 1902 se mută cu familia la Buzău, unde este profesor şi director la liceu.

In 1903 obţine o bursă la Viena şi studiază la Facultatea de Litere şi Filozofie de acolo până în 1906, când se întoarce în ţară, fiind numit profesor la Liceul Matei Basarab din Bucureşti.

Din 1908 este şeful arhivelor Ministerului Afacerilor Streine şi face parte din Comisia de istorie a României. A fost şi rector al Seminarului Normal Superior (şcoala de formare a viitorilor profesori, o şcoală de elită înfiinţată prin legile din 1918).

Obţine primul doctorat din ţară pe istorie cu teza „Capitulaţiile Moldovei cu Poarta Otomană”.

Devine membru corespondent al Academiei Române (1909) şi apoi membru activ (1914).

Este autorul multor studii de istorie, o bibliografie amănunţită fiind alcătuită de C. Grecescu (vezi volumul omagial din 1944).

In ultima perioadă era secretar general al Ministerului Instructiunii Publice, ministru fiind Simeon Mehedinţi. Situaţia şcolilor era deosebit de gravă, corpul didactic era decimat de război, localurile, într-o stare deplorabilă. Nu a mai apucat să se bucure de catedra de istorie modernă şi contemporană înfiinţată de Simeon Mehedinţi special pentru el, întrucât slăbit de munca asiduă este răpus de gripa ce făcea ravagii şi moare la 15/28 octombrie 1918, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Constantin C. Giurescu

Născut la 26 octombrie 1901, în Focsani. în 1904 pleacă cu familia la Viena datorită bursei obţinute de tatăl său. Urmeaza de asemenea studii universitare în istorie. Fiul lui Constantin Giurescu şi tatăl lui Dinu (membru corespondent al Academiei Romane), academicianul Constantin C. Giurescu este unul din marii noştri istorici, savant şi om de mare probitate ştiinţifică.

Lui îi aparţin următoarele studii despre aşezările chiojdene :

- Vechimea satelor Star-Chiojd şi Chiojdu din Bâsca din fostul judeţ al Săcuienilor, în Revista Istorică Română, anul al IX-lea, 1934, p. 283;

- Mormântul germanic de la Chiojdu de Bâsca, Revista Istorică Română, vol. V-VI, 1935-1936

- Tot în legătură cu vechimea satelor Starchiojd şi Chiojdu Mic, în „Pagini din trecutul istoric al judeţului Prahova”, 1971.[17]

A fost prezent la aniversarea a 550 de ani de atestare documentară a Starchiojdului.[18]

Între 1937-1940 era rezident regal la Galaţi.[19]

Decedat la 13 oct 1977 şi înmormântat de asemenea la cimitirul Bellu din Bucuresti.

Florentin Popescu

Autor de poeme, cărţi de reportaje, eseuri, începând cu anul 1970. In 1984 publică monografia Pe urmele lui V. Voiculescu, volum distins cu Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor.[20]

A publicat culegerea Povarna şi alte povestiri, care conţine o variantă a legendei satelor chiojdene.

Mai mentionez şi volumul Contemporan cu visul (oameni, locuri si tradiţii din ţinutul Buzăului) din1978.

Alte lucrări : Necunoscutul Macedonski (2005), Nicolae Labiş - monografie (2006), Dicţionar de literatură româna (2006), Dictionar de literatura universala (2008), Semne si simboluri (2007), Eu v-am citit pe toti!, vol. I şi II ş.a. (Sursele de documentare pentru ultimele titluri au fost câteva site-uri ale unor reviste literare on-line sau ale unor librării on-line)

Ion Bocioaca (2006

Născut la 2 iulie 1937, în comuna Chiojdu, judeţul Buzău, părinţii Victoria şi Gheorghe. După terminarea cursurilor primare şi generale din comuna amintită, a urmat pregatirea generală si pedagogică în cadrul Liceului Pedagogic Buzău (1957). Dupa o scurtă etapă la Şcoala Bâsca Chiojd, s-a transferat la Şcoala Generală Măgurele, îndeplinind şi funcţia de director (1960-1966). Domnul Bocioacă a studiat istoria la Universitatea Bucureşti, iar din 1966 pâna la pensionare (2000) a predat această disciplină la Colegiul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. A îndeplinit şi funcţia de director adjunct opt ani şi mai apoi cea de inspector şcolar de specialitate, fiind metodist două decenii.

Preocupări ştiintifice – volume:

- Vălenii de Munte, ghid turistic în colaborare

- Legendele latinilor, în colaborare

- Vălenii de Munte, citadelă a culturii româneşti, lucrare monografică

- Studii publicate în diferite culegeri şi reviste

- Nicolae Iorga şi Aşezământul de la Vălenii de Munte

- Nicolae Iorga şi Francesco de Assisi

- Nicolae Iorga şi Vălenii de Munte

- Nicolae Iorga, şi oamenii din Vălenii de Munte

- Domeniul Milos Oblenovici de la Teişani

- Familia regală la Vălenii de Munte

- Lumini şi umbre în asasinarea lui Nicolae Iorga

- Vălenii de Munte trecut, prezent şi viitor - film

- Cămaşa morţii (despre Iorga), film TV – consultant.[21]

Monografia lui Paul Popescu mai face referire şi la Paul Dobrescu, om politic şi publicist; realizează un portret excepţional al unui boier, Aurică Predescu, zis ”Prinţul”; menţionează şi pe Eleodor Francu, şeful cabinetului lui Tăriceanu.[22]

2. Cărturari din Chiojdeanca

Eugen Simion

Născut la 25 mai 1933, părinţii Sultana şi Dragomir Simion, din com. Chiojdeanca, jud. Prahova.

Bunicul Radu Simion (1850-1940) a fost mandatarul ţăranilor în timpul răscoalei din 1907.

A urmat cursurile Liceului « Sf. Petru şi Pavel » , azi « I.L. Caragiale », din Ploieşti, unde i-a avut ca profesori pe Gh. V. Milică (elev al lui Ibrăileanu) şi Constantin Enciu, la română şi pe Nicolae Simache, la istorie. A fost coleg cu Nichita Stănescu. Şi-a făcut debutul literar cu proză poetică în Curierul liceului

În perioada 1952-1957 a fost student la Facultatea de Filologie, Bucureşti, avându-i ca profesori pe Tudor Vianu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan; coleg de asemnea cu Nichita Stănescu.

În ultimul an a fost exclus din UTM deoarece a fost martor al apărării în procesul politic al prof. DD Panaitescu, drept urmare 5 ani nu este angajat. Însa a avut atunci şansa de a colabora la colecţia operelor lui Eminescu sub conducerea lui Perppesiciuss.

În 1963 devine asistent la Facultatea de Filologie, la recomandarea lui G .Ivaşcu si Al Piru

Este autorul a numeroase articole, esee, studii de critică lierară, istorie a literaturii. Pentru unele din lucrările sale a obţinut premii ale Uniunii Scriitorilor.

În 1969 îşi susţine teza de doctorat (de 700 de pagini !) Eugen Lovinescu- scepticul mântuit, avându-l ca îndrumător pe Şerban Cioculescu.

În martie 1991 devine membru al Academiei Române, iar între 1997 şi 2005 este ales preşedinte al acestei pretigioase instituţii.

La finalul volumului Întoarcerea autorului, din 1981 (o colecţie de eseuri despre relaţia autor-operă, redactor fiind Iordan Datcu, cel care a alcătuit şi fişa biografică) apar următoarele aprecieri: « Ca şi marele său model (E. Lovinescu), urmaşul şi luminosul exeget al Scepticului mântuit are darul formulărilor pregnante şi al pătrunderii în mijlocul fenomenului literar, într-un cuvânt, al intuiţiei critice lucide şi elegante, de o aleasă urbanitate » (Ş. Cioculescu, 1974).[23]

Andrei Rădulescu (1880-1959)

Rudă a tatălui lui Eugen Simion, de asemenea născut în Chiojdeanca, face o mare carieră intelectuală, fiind jurist. Este autorul monografiei Comunei Chiojdeanca, redactată în 1921 şi apărută la Ploieşti.

Un timp preşedinte al Inaltei Curţi de Casaţie, profesor universitar, a fost întâi membru, iar apoi între 1946 şi 1948 chiar preşedintele Academiei.

A fost preşedinte al Societăţii de legislaţie comparată, al Institutului internaţional “De Philosofie du droit et de sociologie juridique”, autor al unei bogate literaturi juridice.

Între 1970 şi 1977, în casa părintească, a ţun muzeu sătesc, cu elemente etnografice specifice zonei Cricovului şi o cameră memorială.[24]

Romulus Cioflec (1882-1957)

Învatator la Chiojdeanca între anii 1901-1904, apoi profesor la Chişinau. Postum i-a apărut romanul “Boierul”, inspirat de şederea sa în localitate.[25]

3. Cărturari din Starchiojd

Constantin Râpeanu

Este fiul preotului Mihail Râpeanu, cel care a ctitorit biserica Sfânta Treime din Starchiojd. Licenţiat în Litere, drept şi teologie, avocat şi profesor de Limba şi literatura română. Atât Stelian Florescu Pântece, cât şi Paul Popescu, în monografiile lor îl citeaza de câteva ori. Voi mentţiona aici doar o lucrare scrisă în colaborare cu profesorul Nicolae Simache, Documente privitoare la istoria comunei Starchiojd, apărută sub egida Muzeului de istorie al Jud. Prahova, Ploiesti, 1975.[26]

Costache P. Creţu

Învăţător, ctitorul localului şcolii de lângă Biserica Sfântul Nicolae.

în 1897, directorul Muzeului de Antichităţi din Bucureşti îi cere să adune material folcloric pentru Magnum Etimologicum Romaniae în vederea continuării operei marelui folclorist B.P. Haşdeu; în anul următor îi răspunde şi ministrului Cultelor şi Instrucţiunii publice, care-i ceruse relaţii despre comună, necesare întocmirii de către scriitorul Al. Vlahuţă a Geografiei pitoreşti (denumirea ulterioară a lucrării fiind România pitorească).

„Ca unul care a trăit şi muncit în mijlocul consătenilor mai toată viaţa, cu însuşirile unui psiholog, în cunoaşterea trăsăturilor morale ale lumii ţărăneşti, dl. Costică P.Cretu dă publicităţii Trei comedii de moravuri ţărăneşti : Bălana, Alegerile de primar şi Minciuna, care au fost primite cu interes şi apreciere de public”.[27]

Este implicat în procesul cu boierii Macovei „susţinând drepturile moşnenilor asupra pădurilor şi păşunilor din Muntele Siriu”. Primar in perioada mai 1917 – martie 1920. Este înmormantat în cimitirul bisericii Sfânta Treime.

Numele boierului Dumitru S. Macovei, Iorga îl cosidera ca provenind de la numele biblic Macobeu, des întalnit în Buzău şi secuime!- în lucrarea sa România cum era până la 1918, vol. I, Ed. Minerva, Bucureşti, p. 298). Macovei poseda o vastă bibliotecă, era iscusit vânător; în 1933 împreună cu pr. Aurel Ştefănescu şi Nicolae Iorga vizitează Băile din Siriu (probabil într-una din excursiile Şcolii de vară).

Alte două exemple de oameni care au avut cariere de succes : Costel Cheşculescu, absolvent A.S.E., născut în 25 sept. 1949, locuieşte în prezent în Anglia, unde are o firmă, a deschis una şi în Sebeş, Alba; a suportat cheltuielile pentru monografia Starchiojdului apărută în 1993 şi Mircea Popescu - Benia, fiul învăţătorului Nicolae C. Popescu, a fost medic în Bucureşti, la Colţea, la Spitalul Dr. Carol Davilla şi la leagănul Sf. Ecaterina; mort în 1990.[28]

Stelian Florescu-Pântece

Tatăl lui Stelian, Ion Gh. Pântece-Floare, a venit din Tălungeni, Braşov, cu doi fraţi, Stanciu şi Buruiană, cu oile lor, din cauza administraţiei austro-ungare; a fost primar liberal 1878-1880.

Stelian Florescu-Pântece este absolvent al Facultatii de Istorie, Universitatea Bucuresti (1949). A fost director al şcolii Elementare Starchiojd (1950-1962), director al Liceului Nicolae Iorga din Vălenii de Munte (1962-1982); profesor de onoare al Şcolii Starchiojd, cetăţean de onoare al oraşului Văleni.

Lucrări publicate : Aspecte privind aplicarea legii rurale din 1864 la Vălenii de Munte, în Studii şi materiale de istorie, Soc. de Ştinţele Istoriei din RSR, LVII-LVIII, p. 222-227, 1988, Starchiojd sat de moşneni în acte, studii şi mărturii-schiţă monografică, Ed. Pacific, Bucucreşti,1992; Chiojdu Mare (Starchiojd)-sat de moşneni în acte, studii şi mărturii, Ed. Libertas, Ploieşti, 2000; Colegiul Naţional N. Iorga din Vălenii de Munte, schiţă monografică, Ed. Libertas, Ploieşti, 2004; Permanenţe chiojdene-Evocări, Ploieşti, 2007, Bioedit.[29]

În lucrarea sa monografică are un capitol “Starchiojdul în scrierile altora”, în care apar spre final câteva portrete de cărturari care au publicat despre această comună; de asemenea, o listă a absolvenţilor de studii unversitare şi gimnaziale, în perioda 1880-1948.[30]

Paul Fofircă

Datele despre poet le-am reţinut din dialogul purtat cu fraţii acestuia, Petre şi Ion, şi nepoata, Nicoleta, care mi-au pus la dispoziţie şi materialele utilizate aici.

Data naşterii : 28 iunie 1938.

A urmat 7 clase la şcoala din sat, unde a fost bursier pentru rezultate foarte bune la carte, apoi şcoala ăla Ploieşti (spun ei “pentru că mama cu tata n-au avut bani să ne dea la liceu”), 2 ani Şcoala de maiştri, în urma cărora s-a angajat la Oneşti, oraşul care a luat numele lui Gh. Gh. Dej.

În 1969 apărea volumul Jurnalul literar, Culegerea Cenaclului literar artistic G. Călinescu din mun. Gh. Gh Dej, Editura Casa Judeţeană a creaţiei, Bacău. Iată fragmente din prefaţa semnată de Victor Eftimiu: „Câţiva poeţi îşi vor vedea în curând prima carte în librării”, „ am remarcat lucrările poeţilor V. Buţan, Gh. Izbăşescu, Paul Fofircă" alături de mulţi alţi autori”. Cenaclul îşi desfăşura activitatea de 10 ani pe lângă Casa de cultură, animator al grupului fiind C-tin Th. Ciobanu.

Începuse de asemenea să scrie o nuvelă, ceva gen Amintiri din copilărie, mentioneaza rudele.

A murit într-un stupid accident de maşină. „O pasăre cu ciocul de rubin l-a aşteptat să împlinească 31 de ani, şi în seara zilei de 28 septembrie 1968 a încheiat viaţa.”(vezi Necrologul din anexa nr. 1)

La înmormântare au venit 8 membri ai cenaclului, însoţiţi de Victor Eftimiu.

Cu iubita sa, Mariana, căreia îi dedică unele din poeziile sale, s-a cunoscut la Buşteni în staţiune. Ea a aflat cu întârziere de moartea lui şi a venit abia în ianuarie, când i-a plantat pe mormânt un trandafir alb. Dintr-o scrisoare a ei adresată familiei după ani, Ion, fratele lui Paul, citeaza: „ Eu sunt soţie şi mamă, dar dragul meu Paul va rămâne icoana sfântă la care ma voi închina la ea tot restul vieţii mele”.

Iată câteva versuri care ne spun câte ceva despre natura poetică a personalităţi sale şi care îi prefigurează moartea timpurie:

“Şi-n sfera ce-o colind cu ochii rupţi de trup

„Focul ce-l eman se-apleacă de mă spune

Secundelor ce trec în rochii de mirese”

(alegoria moarte de tânăr - nuntă)

“păsări de zăpadă în coborâre dreaptă”


Alte doua din poemele sale:


Aici

Aici, lângă toamna aceasta

Vom pune cerul să fiarbă

Până când, stelelor, ţeasta

Le va fi bolnava de iarbă.

Gestul pământului

(Marianei)

Sînt umbra mea căzută dintr-un

văzduh pătat. În clipa când,

loveam în mine ca să intru-n

spirale dure, deşirând

cărări ritmate-n pas de cerb

şi zboruri moi, tăiate prin

aureole care fierb

conturul frunţilor de crin,

rostogoleam în jur cascade

de scoici cu vise de catarg

şi ochi în care iarba creşte

şi mugurii nu se mai sparg. [31]

Din pacate n-au ramas decât amintirile rudelor şi prietenilor şi câteva caiete cu poeme din care au fost publicate doar o mica parte.



Ce i-a făcut pe aceşti oameni să acceadă

Iata care sunt, după părerea mea, premisele succesului acestor oameni: mediul natural, familia, şcoala, modelele, munca şi chemarea.

Referindu-ne la mediul natural, să ne aducem aminte viziunea lui Blaga privitoare la sat si la influenţele spatiului asupra stilului. El sublinia împreuna cu alţi morfologi ai culturii, că sentimentul spaţiului este o componentă dominantă a stilului[32] şi că “spiritul îşi ia energiile de care are nevoie de oriunde acestea îi stau la dispoziţie; că noi « purtăm în inconştientul nostru anume orizonturi cari tind aşa de mult să se exprime »[33] ; « Spaţiul există undeva … în substraturile sufleteşti ale cântecului »[34]

Satul « este aşezat oarecum înadins în jurul Bisericii şi al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor »; « topografia satului era plină de astfel de locuri mitologice », satul în conştiinţa copilului fiind « mica lume ».

“Satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit”

« A trai la oraş însemnează a trăi în cadrul fragmentar şi limitele impuse la fiecare pas de rânduielile civilizaţiei. A trăi la sat însemnează a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat de veşnicie ».[35]

În concluzie, spaţiul din care provin cărturarii de care ne ocupăm le-a dat o anumită perspectivă, le-a facilitat apropierea de Dumnezeu, le-a deschis dorinţa de înalt, de ascensiune.

În ceea ce priveşte familia, putem merge pe doua direcţii: modelul oferit de cei care au avut familii închegate, cu ceva avere (din amintirile lui C.C. Giurescu : “având stare, bunicul a putut da la învăţătură pe toţi băieţii[36]), cu înclinaţii cărturăreşti, sau la celalat pol, familii cu dificultăţi, în care tânarul ajunge să creeze ca o compensaţie, ca o evadare din real. Aici am în vedere pe Paul Fofircă, ai cărui părinţi aveau o stare materială precară, studii puţine, neînţelegerile erau dese: tatăl a urmat 2-4 clase şi a fost muncitor forestier, iar mama, casnică, cu copii deja, a participat la programul de alfabetizare lansat de comunişti. Întrucât părinţii nu au avut bani să plătească taxa pentru liceu, Paul s-a înscris iniţial la o şcoală profesională, iar apoi, fiind pe propriile picioare a început liceul la seral.

Ca o curiozitate unul din fraţi, Ion ştie versuri de-ale lui Paul pe de rost, din care citează în cuvântările rostite la înmormântări. Iar altul, nea Petruş, stia în clasa I tabla înmulţirii pe de rost şi citea pe ziare. Copii acestora au urmat în majoritatea lor studii superioare. Precum vedem există, în ciuda situaţiei materiale precare, o anumita înclinaţie a familiei către studiu. I-am întrebat de unde cred că izvora talentul fratelui lor. Mi s-a răspuns :”Mama avea un deosebit simţ al umorului, iar Paul o moştenea, era maestră în ghicitori şi proverbe, chiar când o altoia soţul !”

În capitolul Starea morală, material şi socială din monografia Alexandrinei Frânculescu, se mentiona că locuitorii comunei, “ca moşneni înstăriţi au avut grijă de a-şi cultiva sufletele, de a-şi educa copii, crescându-i în credinţa strămosească şi luminându-le mintea în şcolile primare, sau mai departe, în scoli secundare şi universităţi”.[37]

Despre şcoala din Starchiojd, de exemplu, ştim că a existat o tradiţie şi în trecut, cu familii de învatăţori, din tată-n fiu, dar şi în prezent, când stacheta este foarte ridicată (dintr-o generatie anterioară de 40 de elevi, 25 sunt azi la diferite facultăţi!); apoi apropierea de Valenii de Munte, unde s-au desfăşurat şi cursurile Universităţii lui Iorga, ceea ce a generat o emulaţie spirituală în rândul intelectualilor. De asemenea, şcolile de prestigiu din Văleni, Buzău şi Ploieşti au facilitat accesul la studiu al chiojdenilor. Sunt foarte multe şi datele referitoare la şcolile şi învăţatorii din Chiojdu şi Starchiojd şn monografiile satelor.

(alt exemplu: în 1838 sătenii din Chiojdeanca insistau să li se facă o şcoală numai a lor; în acest sens ei trimit la Scoală normală din Valeni un tânar care să deprindă meseria de dascal.[38])

Modelele pot fi :

- părinţii (iată ce mărturisea Eugen Simion: „Cel dintâi, modelul moral absolut, este însă tata” despre care criticul va mărturisi mai târziu într-un mic eseu (Superstiţia complexelor,1991) : „Tot ceea ce am scris şi tot ceea ce voi putea scrie de aici înainte este pentru tatăl meu, inspirat de el şi în amintirea lui … mi-am iubit nespus tatăl, un om inteligent şi un om moral, tot ceea ce ştiu în privinţa vieţii ştiu de la el, amintirea lui îmi dă şi azi curajul de a scrie şi voinţa de a rămâne o fiinţă morală „.

- alţi intelectuali : un alt posibil model pentru Eugen Simion a fost şi înaintaşul său, Andrei Rădulescu. De asemenea, în familia acestuia exista un cult pentru Nicolae Iorga.[39]

Pentru că veni vorba de marele savant Nicolae Iorga, acesta a locuit trei decenii la Valeni.

Prima perioadă în care Universitatea de vară şi-a desfăşurat activitatea a fost 1908-1940. Veneau aici să conferenţieze repuţati oameni de ştiintă şi cultură. Prin acele cursuri “s-a urmărit crearea unui curent de solidaritate natională”, urmărindu-se “idealul politic de desavârşire a unitaţii statului naţional român” .

S-au mai înfiinţat sub patronajul lui Iorga: Tipografia Datina românească (21 mai 1908), Şcoala de misionare morale şi naţionale (1922), “sub forma unui experiment pedagogic unic, în care istoricul dorea sa-şi concretizeze concepţiile sale pedagogice”, Şcoala artelor uitate, Muzeul de artă veche, Teatrul de vară în aer liber (1938).[40]

Turistii pot vizita astăzi la Văleni Casa memorială „Nicoale Iorga” şi Muzeul de etnografie din apropiere. De asemenea Universitatea Populară Nicolae Iorga îşi continuă cursurile de vară, având printre auditori şi tineri studenţi sau intelectuali din Basarabia şi Bucovina.

Munca este 99% din rezulatele acivităţii noastre, cum spune un proverb. Ţăranul român ştie să ducă la bun sfârşit munca începută şi se străduieşte să o facă foarte bine. Mai ales fiind vorba de ţărani liberi, moşneni, unii din cărturarii la care am facut referire provenind din familii de fruntaşi moşneni.

Iată ce scrie şi C.C. Giurescu depre tatăl său aceasta „lucra 18 ore pe zi”, mărturisind : „fac tot ce pot, lucrez, lucrez cu patimă ca niciodată în viaţa mea, aşa cum n-am crezut vreodată că voi putea lucra ... de la 5 dimineaţa până la miezul nopţii”.[41]

Acel 1% inspiraţie este în cazul nostru chemarea, căci aşa cum discutam cu un cunoscut din Starchiojd în privinţa “cheii succesului copiilor din mediu rural”, acesta spunea :”cred că e vorba de o căutare, de o chemare, să te descoperi, să afli cine eşti, să te desăvârşeşti şi astfel ajungi să creezi”: Un bun exemplu este Paul Fofirca; el a murit într-un stupid accident de maşină : „când mergea pe stradă, era... inconştient... când ajungea acasă scria o poezie!” cum marturiseau rudele lui, “ca Eminescu” a completat Andrei, nepotelul familiei. „Oamenii care sunt poeţi sunt ieşiţi din lume, un pic duşi; el nu a fost omorât de un şofer imprudent, ci datorită atitudinii lui” mai spun ei. “Avea un fel aparte de a fi”. Chemarea este aceea care îl ridică pe creator deasupra tuturor problemelor şi aspectelor lumeşti!

Iată, deci, că toate acestea la un loc, plus un dram de şansă, cladite pe personalitate puternică, au facut ca aceşti oameni să răzbată în viaţa şi să ne lase nouă o bogată moştenire culturală. Fie ca ei la rândul lor să fie faruri călăuzitoare pentru tinerii care acum sunt pe bancile şcolilor din aceste sate de legendă!



Anexa nr. 1

Cei care pleacă…

Cei care pleacă par a avea întotdeauna mai mult de spus. Locul lor rămas gol comunică sever cu imaginea din amintire. O inevitabilă întrebare : ce-ar fi făcut dacă nu plecau mai devreme? Unde li s-ar fi oprit talentul, rodul acestuia?

Întrebarea rămâne tânără ca şi subiectele ei, peregrină la infinit în căutarea răspunsului pe care nu-l mai ajunge şi căruia îi ţine locul. Atunci ne întoarcem la partea vizibilă a cântecului, contemplând ceea ce e palpabil, neintrat în negură...

L-am pierdut deunăzi pe Paul Fofircă, poet de real talent, suflet pur, unul dintre cei mai inimoşi trubaduri care veneau la cenaclu. La întrunirile de sâmbătă mai rămâi o clipă surprins nemaivăzându-l agăţat de-un colţ de masă, cu capul în registrul în care nota cu sfinţenie opiniile serii şi cu un ochi trimis spre uşă, îmbrăcând amabil orice apariţie.

O „pasăre cu ciocul de rubin” l-a aşteptat să împlinească 31 de ani, şi în seara zilei de 28 septembrie 1968 a încheiat viaţa.

Venit pe lume la 28 iunie 1938, fiul cel mare al lui Toma şi Elisabeta Fofircă, urcase în Moldova din multisecularul sat Starchiojd, de prin părţile Ploieştiului.

Lucra în industrie, urma cursurile serale de liceu şi făcea literatură. De la versificări timide care nu erau decât o vagă incantaţie, Paul Fofircă a făcut paşi repezi. Marile idei îi populează versul şi optimismul poetului e acela al jertfei pentru lumină cum îl găsim autodefinit în Gestul pământului: „Sunt umbra mea căzut dintr-un văzduh amar... (...) Rostogoleam în jur cascade de scoici cu vise de catarg.”.

Pe aceeaşi pagină

Agenda cenaclului semnată de P. Zmeurăt :

„ Ciclul de poezii al regretatului Paul Fofircă este pe linia modernismului care a cuprins cea mai tânără generaţie de poeţi. Distinctă muzicalitatea caracteristică a celui dispărut.”

Sufletul său tânăr se dilată pentru a îmbrăţişa într-o profundă trăire bucăţi de univers : „În dreapta ţin un astru / În stânga ceru-nalt / Cu-n umăr stau pe-un munte / Pe-un şes cu celălalt” (Destin).

Drumul spre ideal e stâncos şi cei care ajung pe culme au aureola martirilor, legitimaţi cu urmele obstacolelor învinse. Viaţa e o clocotire universală scoţând în prim plan pe marii ei animatori care nu capătă strălucirea gloriei fără ideea jertfei: „Şi e o nuntă-n muguri, un soare acru-n vin!/ Plete bătrâne, albe lucesc peste comori. / Şi coborâm în noi puţin câte puţin / şi să-nviem odată, murim de două ori” (Simfonia fantastică).

Cei care pleacă în grabă au previziuni ascuţite şi acestea sunt uimitoare când rămân scrise. Lunecarea e desenată cu lumina sporită ca orice asfinţit în care astrul închide în ochi întreaga imagine a priveliştilor cărora le-a împrumutat vizibilitate. Fofircă îşi vede trecerea în neant ca o călătorie senină, dispărând cu capul întors spre cei rămaşi şi făcându-le cu mâna gesturi largi, încurajatoare, cum ne arată în ultimele lui versuri : „Eu alerg până-n era vecină/ S-aduc pentru somnuri altoi.../ Veţi cina nevăzuţi în surdină/ Pe umerii toamnelor goi”... (Aici).

Articol transcris din Pagina literară a Cenaclului literar G. Călinescu din Mun. Gh. Gh. Dej, jud Bacău, ziarul Steagul Roşu – sâmbătă 4 ianuarie 1969



BIBLIOGRAFIE

  1. Apostol, Mihai – Dictionar istoric al judetului Prahova, Editura Ploiesti – Mileniul III, 2004
  2. Blaga, Lucian – Trilogia culturii, Editura pt. Literatură Universala, Bucureşti, 1969;
  3. Bocioacă, Ion, Popescu, Paul – Vălenii de Munte, Editura Sport-Turism, 1988;
  4. Dedu, Ion R. - Asezari prahovene. Repere istorice, Editura Ploiesti-Mileniul III, 2007
  5. C. Giurescu – Studii de istorie. Antologie, îngrijită şi cu o introducere de Dinu C. Giurescu, Editura Eminescu, 1993;
  6. volum omagial In amintirea lui C. Giurescu cu o bibliografie a operei marelui istoric întocmită de Constantin Grecescu) 1944;
  7. Const. C. Giurescu – Amintiri, ed. Îngr. de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, Bucureşti, 2000;
  8. Iorgulescu, Basil – Dictionar geografic, statistic, economic si istoric al judetului Buzau, Bucuresti, 1892
  9. Florescu-Pântece, Stelian - Chiojdu Mare (Starchiojd)-sat de moşneni în acte, studii şi mărturii, Ed. Libertas, Ploieşti, 2000;
  10. Florescu-Pântece, Stelian - Permanenţe chiojdene-Evocări, Ploieşti, 2007, Bioedit;
  11. Florescu-Pântece, Stelian – Chiojdu Mare (Starchiojd), sat de mosneni in acte, studii si marturii, Ploiesti, Editura LIBERTAS, 2000;
  12. Franculescu, Alexandrina – Monografia comunei Chiojdu, in Arhivele Nationale Istorice Centrale (ANIC), fond Ministerul Culturii Nationale, dosar 509/1942, f. 96-117;
  13. Manolache, Constantin - Ciobănaş de la miori, Casa creaţiei populare, Ploieşti, 1971;
  14. Manolache, Constantin - Folclor din Prahova, Casa creaţiei populare, Ploieşti, 1972;
  15. Popescu, Paul D.- Cartea satelor chiojdene, vol. I, Ed Prahova, Ploiesti, 2007
  16. Popescu, Florentin – Povarna şi alte povestiri Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1987;
  17. Rădulescu, Andrei – Monografia comunei Chiojdeanca, Ploieşti, 1921;
  18. Rîpeanu, C.M., Simache, N.I. – Documente privitoare la istoria comunei Starchiojd, Muzeul de istorie al Jud. Prahova, Ploiesti 1975;
  19. Simion, Eugen – Întoarcerea autorului, Biblioteca pentru toţi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1993;
  20. Pagina literară a Cenaclului literar G. Călinescu din Mun. Gh. Gh. Dej, jud Bacău, ziarul Steagul Roşu – sâmbătă 4 ianuarie 1969;
  21. Jurnalul literar- Culegerea Cenaclului literar artistic G. Călinescu din mun. Gh. Gh Dej, Editura casa Judeţeană a creaţiei Bacău, 1969;
  22. dex.



[1]Const. C. Giurescu – Amintiri, ed. Îngr. de Dinu C. Giurescu, Ed. All Educational, Bucureşti, 2000, p 13-16

[2] Note biografice C. Giurescu scrise de CC Giurescu, in volum omagial In amintirea lui C. Giurescu, 1944, nota 2/p.8

[3] C.C. Giurescu, Amintiri.., p.13-14

[4] In introducere la lucrarea lui Florescu-Pântece, Stelian - Permanenţe chiojdene-Evocări, Ploieşti, 2007, Bioedit, acesta il citeaza pe Iorga

[5] Pantece, op. cit., p.24

[6] Idem, p.29

[7] Popescu, Paul D.- Cartea satelor chiojdene, vol. I, Ed Prahova, Ploiesti, 2007, 55-60

[8] Apostol, Mihai – Dictionar istoric al judetului Prahova, Editura Ploiesti – Mileniul III, 2004 si Dedu, Ion R. - Asezari prahovene. Repere istorice, Editura Ploiesti-Mileniul III, 2007

[9] Dedu, Ion R. op. cit, p.57

[10] Apostol, op. cit., p. 124

[11] idem

[12] idem

[13] Idem, p. 126

[14] P.125

[15] Blaga, Lucian – Trilogia culturii, Editura pt. Literatură Universala, Bucureşti, 1969, p 120

[16] Note biografice scrise de CC Giurescu si Dinu C Giurescu (in vol lui C. Ciurescu

Studii de istorie. Antologie, Editura Eminescu, 1993)

[17] Florescu-Pântece, Stelian - Chiojdu Mare (Starchiojd)-sat de moşneni în acte, studii şi mărturii, Ed. Libertas, Ploieşti, 2000, p. 97

[18] Aut. Cit, Permanente, intro

[19] Paul Popescu, op. cit., p.223

[20] Pe coperta 4 a vol. lui Popescu, Florentin – Povarna şi alte povestiri, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1987

[21] Biografia prof. Ion Bocioaca mi-a fost oferita chiar de domnia sa

[22] Paul Popescu, op.cit., p. 456

[23] La inceputul volumului lui Simion, Eugen – Întoarcerea autorului, Biblioteca pentru toţi, Ed. Minerva, Bucureşti, 1993 este publicata o biografie care presupun ca este alcatuita de Iordan Datcu, redactorul editiei respctive

[24] Apostol, op.cit., p.124

[25] Idem, 126

[26] Pantece, op.cit., p.98

[27] Id.,

[28] Id, p.28

[29] Id., p.100

[30] P. 97, resp. 52-53

[31] Pagina literară a Cenaclului literar G. Călinescu din Mun. Gh. Gh. Dej, jud Bacău, ziarul Steagul Roşu – sâmbătă 4 ianuarie 1969;

[32] Blaga, op.cit., p.33

[33] Id, p.22

[34] Id, p.121

[35]P. 264-266

[36] Giurescu, vol omagial

[37] Franculescu, Alexandrina – Monografia comunei Chiojdu, in Arhivele Nationale Istorice Centrale (ANIC), fond Ministerul Culturii Nationale, dosar 509/1942, f. 96-117, din rezumatul oferit de un ziarist din Buzau, oferit prof. Bocioaca, p.37

[38] Dedu, op.cit.,p.57

[39] Eugen Simion, op.cit., p.V

[40] Bocioacă, Ion, Popescu, Paul – Vălenii de Munte, Editura Sport-Turism, 1988, p.76-79

[41] C. Giurescu, vol omagial, p. 46

Un comentariu:

  1. O legenda este oricand mai frumoasa etimologiei crude. Basca Chiojd(ului) inseamna Repede (Bastro - slavona) - Repede (Kojod - maghiara). A facut parte pana in 1845 din judetul Sacuieni / Saac, locuit in mare parte de romani refugiati din Transilvania. Se poate remarca si frecventa numelui Ungureni (Posesti-Pamanteni vs Posesti-Ungureni s.a.).

    RăspundețiȘtergere